Tragedie în Tennessee: sfârșitul misterios al guvernatorului Lewis

Într-o colibă izolată din sălbăticia teritoriului Tennessee se aud împuşcături în noapte. Dimineaţa, Meriwether Lewis este găsit pe moarte. Oare renumitul explorator şi guvernator s-a sinucis? Sau a fost vorba de crimă?

Când Meriwether Lewis a murit la vârsta de 35 de ani, la 11 octombrie 1809, America a pierdut un erou naţional. Cu doar trei ani înainte, se întorsese împreună cu William Clark din prima expediţie care a traversat continentul nord-american şi a ajuns la Oceanul Pacific şi care a marcat destinul continental al Statelor Unite. În 1807, patronul lui Lewis, preşedintele Thomas Jefferson, l-a numit pe tânărul ofiţer guvernatorul teritoriului Louisiana, pământul recent cumpărat de la francezi şi aflat în partea de nord şi de vest a actualului stat cu acelaşi nume.

Acuzaţii, apoi confuzie

În vara anului 1809, noua administraţie de la Washington a început să cerceteze cheltuielile guvernatorului, iar la 4 septembrie Lewis a plecat din St. Louis spre capitală ca să se apere de acuzaţiile de fals. Însoţit de servitorul său, John Pernier, guvernatorul a coborât pe fluviul Mississippi până la New Orleans, unde intenţiona să se îmbarce pe un vas oceanic pentru Coasta de Est. Dar la Chickasaw Bluffs s-a răzgândit şi a hotărât să călătorească pe uscat.

Meriwether Lewis a fost guvernatorul teritoriului Louisiana

Căpitanul Gilbert Russell, comandantul de la Fort Pickering din Chickasaw Bluffs, a depus mai târziu mărturie că echipajul vasului fluvial i-a spus că Lewis încercase să se sinucidă de două ori şi coborâse într-o stare de agitaţie, cauzată probabil de consumul excesiv de alcool. Russell l-a convins pe guvernator să rămână la fort câteva zile, pentru a se reface.

La 16 septembrie, a doua zi după sosire, Lewis i-a scris preşedintelui James Madison. Deşi plină de ştersături, scrisoarea nu era însă o înşiruire incoerentă a unui nebun. Dimpotrivă, Lewis scria că zăpuşeala îl extenuase şi că îi era teamă ca nu cumva documentele importante pe care le avea asupra lui să cadă în mâinile englezilor în cazul în care îşi continua călătoria pe mare.

Mulţumit că demersul său va primi aprobarea preşedintelui, Lewis a promis să ajungă la Washington în cel mai scurt timp posibil. Lewis şi servitorul său, împreună cu maiorul James Neelly şi sclavul lui Neelly, au pornit la drum abia pe 29 septembrie. Până şi Neelly, agentul pentru indienii Chickasaw al căror teritoriu urmau să îl traverseze, a afirmat ulterior că guvernatorul avea momente de nebunie. Traversând râul Tennessee, grupul a pornit pe Natchez Trace, principalul drum care ducea spre nord la Nashville.

Moarte pe Natchez Trace

În noaptea de 9 octombrie au fugit doi cai. Neelly a rămas a doua zi în urmă să îi caute, iar Lewis, Pernier şi sclavul şi-au continuat drumul prin sălbăticie, în căutarea unei aşezări. Spre seară, Lewis a găsit un luminiş în care erau două colibe de lemn, despărţite de o potecă lată de 5 metri. Acolo nu au găsit decât o femeie, doamna Grinder, care le-a spus că soţul ei era plecat să strângă recolta la ferma aflată la o distanţă de 30 de kilometri, dar că ea le va oferi găzduire.

O replică a colibei în care Lewis a fost găzduit de doamna Grinder

Guvernatorul va dormi în casa principală, ea se va muta în bucătărie, iar Pernier şi sclavul vor dormi în grajd. Înainte de masă, Lewis se învârtea ca un leu în cuşcă, blestemând nedreptatea suferită din partea Washingtonului. Dar se părea că cina l-a calmat, iar mai târziu şi-a fumat liniştit pipa înainte de culcare. Doamna Grinder avea să dea trei versiuni diferite despre ce s-a petrecut în acea noapte.

Când a ajuns Neelly la faţa locului, aceasta i-a spus că fusese trezită de împuşcături ce veneau din direcţia casei principale pe la ora 3 dimineaţa. Deşi l-a auzit pe Lewis că strigă după ajutor, femeia îngrozită nu a făcut nimic până în zori. Atunci, chemându-l pe Pernier, a intrat în casa principală şi l-au găsit pe Lewis zăcând grav rănit pe pat. Curând după răsăritul soarelui, şi-a dat sufletul.

Peste şase luni, doamna Grinder a descris evenimentele cu totul altfel: a spus că Lewis i-a cerut servitorului său să îl împuşte ca să scape de chinuri. Iar peste 30 de ani, femeia a dezvăluit că trei bărbaţi necunoscuţi au apărut în noaptea morţii guvernatorului, că venirea lor l-a supărat pe oaspetele ei şi că auzise trei, şi nu două împuşcături. A doua zi dimineaţă, Pernier era îmbrăcat cu hainele de călătorie ale stăpânului său (Lewis fusese îngropat cu hainele ponosite ale servitorului), de parcă ar fi ştiut că stăpânul său murise. Cadavrul fusese găsit afară, şi nu în patul din coliba principală.

Blestemul unei fapte păcătoase

Deşi s-a crezut că Lewis s-a sinucis, soarta pe care au avut-o ulterior persoanele implicate în tragedie a dat naştere la speculaţii că fusese, de fapt, vorba de o crimă. După şase luni, John Pernier a murit la Washington, aparent o sinucidere cu o supradoză de opiu. În 1812, maiorul Neelly a fost înlăturat din funcţie și nu se ştie ce i s-a întâmplat după aceea.

Monumentul dedicat lui Lewis

După câţiva ani, Robert Grinder şi-a permis să-şi cumpere o nouă fermă cu 250 de dolari — o sumă substanţială în acea vreme. Asupra lui Lewis, despre care se ştia că avea la el peste 120 de dolari, nu s-au găsit decât 25 de cenţi.

Aveau să treacă aproape 40 de ani până când la mormântul lui Meriwether Lewis s-a pus o simplă coloană, ruptă la vârf pentru a marca moartea prematură. La baza ei se găseşte o inscripţie care parafrazează lauda adusă de Jefferson exploratorului: „Curajul îi era de neclintit, fermitatea şi perseverenţa sa nu cedau decât în faţa imposibilului. Apărător sever al disciplinei, dar blând ca un părinte cu cei pe care îi avea în grijă, cinstit, dezinteresat, liberal, cu o judecată solidă şi o credinţă neclintită în adevăr”.

Sursa: Reader’s Digest