Aproape două decenii, Dian Fossey a dus o campanie pătimaşa pentru salvarea de la dispariţie a gorilelor-de-munte din munţii Virunga ai Africii de Est. Fermitatea ei a adus-o în conflict atât cu braconierii, cât şi cu autorităţile din Rwanda.
Zorii învăluiau Staţiunea de Cercetări Karisoke din munţii vulcanici, acoperiţi de ceaţă, care se întind de-a lungul graniţei dintre Rwanda, Uganda şi Zair. Brusc, o larmă sparge tăcerea şi un grup de bărbaţi negri, gesticulând, dau buzna în cabana în care doarme asistentul-cercetător american Wayne McGuire.
Cu puţinele sale cunoştinţe de swahili, acesta nu înţelege la început ce i se spune — până când prinde fraza care se repetă mereu: „Dian kufa! Dian kufaf!” A murit Dian! Ducându-se la cabana lui Dian Fossey, Wayne îi găseşte trupul neînsufleţit prăbuşit lângă pat.
Capul îi fusese despicat cu o tăietură în diagonală de la frunte, peste nas, până la colţul gurii. Arma — un cuţit cu lamă lată folosit de lucrătorii din pădure ca să-şi croiască drum prin hăţiş — era una dintre cele pe care le confiscase acum câţiva ani de la braconieri.
Cabana era în dezordine, răscolită de atacator, sau poate de Fossey în încercarea de a scăpa de agresor. Lângă uşă era un pom de Crăciun cu daruri pentru echipă, încă neîmpărţite. Era 27 decembrie 1985.
Dian Fossey și gorilele sale
Peste patru zile, femeia decedată a fost îngropată în micul cimitir al staţiunii, alături de mormintele gorilelor cărora le dedicase viaţa. Peste încă nouă luni, McGuire şi un angajat al staţiunii, Emmanuel Rwelekana, au fost acuzaţi de omorârea femeii de 54 de ani Dian Fossey.
Băştinaşul s-a spânzurat, iar McGuire, sfătuit de ambasada Statelor Unite din Rwanda, a părăsit ţara înainte să fie arestat. Deşi judecat şi acuzat în lipsă, prea puţini au crezut în vinovăţia lui. Existau alţii mult mai suspecţi.
Regina maimuțelor
Dian Fossey fusese o persoană controversată. Prietenii intimi o descriau, însă, ca pe o femeie plină de suflet, pătimaşă, şi o numeau „Regina maimuţelor“. În principal datorită eforturilor sale, gorila-de-munte est-africană nu mai este o specie în pericol.
În Parcul Naţional al Vulcanilor din Rwanda trăiesc astăzi cel puţin douăzeci de familii de gorile. La mijlocul anilor ’70, abia dacă erau zece. Cercetând comportamentul şi modul de viaţă al uriaşelor animale și observând mai întâi de la distanţă giganţii cu faţă cafenie, ea a reuşit în cele din urmă să se amestece printre ei, imitându-le sunetele şi deprinzându-le gesturile.
Ştia, de exemplu, să-şi încrucişeze braţele în semn de prietenie şi ştia să nu pară mai importantă decât şeful familiei. Ajunsese, în timp, să fie acceptată de animale, stătea cu ele ore în şir, scormonind pământul în căutarea ţelinei sălbatice pe care o adorau sau scărpinând şi despăduchind subiecţii cercetării sale.
Drumul spre Africa de Est
„Nici destinul, nici soarta nu m-au dus în Africa. N-a fost o poveste romantică. Am vrut chiar eu, cu tot dinadinsul, să văd şi să trăiesc laolaltă cu animalele într-o lume încă nemodificată complet de către oameni”, scria Fossey.
Părinţii ei divorţaseră când avea şase ani, iar tatăl vitreg o ţinuse la distanţă. Copilul singuratic se ataşa de animale, dar i se interzisese să ţină orice fel de animal de casă, cu excepţia unui peştişor auriu. Când acesta a murit, a plâns o săptămână.
Visul lui Fossey de a deveni veterinar eşuase când nu reuşise să treacă examenele de fizică şi de chimie la Universitatea din California. A devenit, în schimb, specialist în terapie ocupaţională şi a lucrat cu copii handicapaţi fizic şi psihic la un spital din Louisville, Kentucky.
Interesul pentru Africa i l-a stârnit un tânăr admirator originar din Rhodesia (astăzi Zimbabwe), dar a aflat curând că mariajul reprezenta un preţ prea mare pentru o călătorie pe continentul negru. A început să facă economii pentru o excursie şi în 1963 a plecat în Africa de Est.
În Tanzania, l-a cunoscut pe celebrul antropolog Louis Leakey, care a întrebat-o ce dorea să vadă în mod special. Când i-a spus că o interesează gorilele-de-munte din zona vulcanică Virunga, Leakey a întrebat-o dacă interesul ei era de spectator sau de jurnalist.
„Mult mai mult decât atât. Mă gândesc că într-o zi voi veni să trăiesc şi să muncesc aici”, a răspuns ea. Câteva zile mai târziu, întâlnea pentru prima oară gorilele.
„Erau mari şi impunătoare, dar în nici un caz monstruoase. Arătau cumva ca nişte participanţi la un picnic surprinşi de intruşi”, scria cercetătoarea. Când a plecat din Africa, Fossey era convinsă că se va întoarce să-şi petreacă viaţa alături de animale. Patru ani mai târziu, a fondat Staţiunea de Cercetare Karisoke cu ajutorul financiar al National Geografic Society.
Cercetare ştiinţifică sau pasiune oarbă?
Nyiramachabelli, „femeia singuratică din pădure“, aşa au numit-o băştinaşii. A făcut progrese însemnate în studiul animalelor şi i se atribuie meritul de a le fi salvat de la dispariţie. Totuşi, motivaţia şi metodele pe care le-a folosit au rămas subiect de dezbateri aprinse.
Relaţia personală pe care a stabilit-o cu gorilele-de-munte a depăşit atât interesul ştiinţific, cât şi afecţiunea obişnuită pe care cei mai mulţi dintre oameni o acordă animalelor. Pe cât de mult iubea gorilele, pe atât de mult îi ura pe braconierii care le distrugeau habitatul şi le masacrau.
Cabana în care a trăit Dian
Pe aceştia îi urmărea fără odihnă, le confisca uneltele şi armele, ba chiar îi biciuia cu mâna ei. A ajuns curând în conflict nu numai cu braconierii, ci şi cu autorităţile rwandeze, care sperau să deschidă turismului spectaculosul parc vulcanic.
Fossey s-a împotrivit cu hotărâre. Gorilele ei nu erau exponate de grădină zoologică şi a ameninţat că va împuşca orice turist care s-ar fi apropiat de Staţiune. Această neînduplecare i-a adus în timp mulţi duşmani.
Printre ei se afla, fără îndoială, şi cel care a omorât-o cu sălbăticie în decembrie 1985, a cărui identitate n-a fost aflată niciodată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu