În ultima sută de ani, manuscrisul Voynich a fost obiectul unor dezbateri și cercetări aprinse, deoarece se pare că este scris într-o limbă complet necunoscută. După secole întregi în care a trecut prin beciurile, arhivele și librăriile Europei, manuscrisul a ieșit la lumină în 1912, în Villa Mondragone, din Italia, unde a fost cumpărat de un anume Wilfrid Voynich – cel puțin așa a susținut acesta.
Voynich era negustor de cărți, specialist în antichități și revoluționar care lupta împotriva dominației Rusiei imperiale asupra țării sale natale, Polonia. A păstrat manuscrisul misterios până la moartea sa, iar apoi acesta a fost moștenit de soția sa, Ethel, o romancieră irlandeză populară la acea vreme.
Manuscrisul Voynich
Potrivit National Geographic, cartea de 240 de pagini, scrisă pe hârtie velină, și-a păstrat secretul, deoarece nu există încă nicio modalitate de a o descifra. Sistemul criptic de scriere este foarte frumos, însă, în afara rolului decorativ, cartea în sine este de nepătruns.
- După ce Ethel a murit, în 1960, manuscrisul a ajuns la prietena sa apropiată pe nume Anne Nill și în curând a ajuns în mâinile lui Hans P. Kraus, un negustor de cărți care l-a cumpărat de la Nill în 1961. Kraus l-a donat Universității Yale în 1969, fiind intrigat de acest manuscris care părea să aibă o vechime de câteva secole, dar era scris într-un alfabet complet necunoscut lui.
- În 2009, cercetătorii de la Universitatea din Arizona au supus manuscrisul Voynich la datarea cu radiocarbon și au stabilit că hârtia velină a fost, cel mai probabil, produsă în secolul XV, cândva între 1404 și 1438.
Pe lângă corpul textului, cartea conține ilustrații cu diferite plante și femei goale, iar pe marginile paginilor se află alte porțiuni de text, scrise într-o latină cu greșeli și în germană, porțiuni de text despre care se crede că au fost adăugate după ce codicele a fost scris și asamblat.
Wilfrid Voynich a cumpărat manuscrisul în 1912
Judecând după aceste indicii, s-a tras concluzia că manuscrisul conține, cel mai probabil, diferite idei din biologie, medicină, astrologie, cosmologie, precum și o listă cu felurite rețete farmaceutice. Cât despre istoria proprietarilor săi înainte de Voynich, aceasta este o chestiune cât se poate de complexă.
- Mult timp, s-a crezut că primul proprietar al manuscrisului a fost Georg Baresch, un alchimist obscur din Praga secolului XVII, care era pasionat de cărțile vechi și limbile antice. Cum anume și-a procurat manuscrisul, rămâne un mister.
- Manuscrisul Voynich s-a aflat în proprietatea împăratului
- Însă o scrisoare descoperită în coperta cărții sugerează faptul că manuscrisul îi aparținuse chiar lui Rudolf al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman și rege al Boemiei. Se pare că Rudolf cumpărase cartea de la medicul său personal, Iacob de Tepenec din Praga.
Astfel, Baresch era cel de-al treilea proprietar cunoscut și i-a dat cartea lui Jan Marek Marci, pe atunci rector al Universității din Praga. Cartea a ajuns în Roma în 1665 sau 1666, în mâinile unui cărturar iezuit, Athanasius Kircher, care studia hieroglifele egiptene și a susținut în mod fals că reușise să le descifreze.
La pagina 66 se crede că este reprezentată o plantă de floarea-soarelui
În manuscrisul Voynich se afla scrisoarea care conținea declarația lui Marci, potrivit căreia cartea îi aparținea lui Rudolf al II-lea și că fusese probabil scrisă de Roger Bacon, un călugăr franciscan din secolul XV, care avea o istorie de dezacord cu Biserica, fiind astfel obligat să găsească metode de a-și încifra scrierile.
Probabil că manuscrisul a fost depozitat în biblioteca de la Collegio Romano pentru următorii 200 de ani, ieșind din nou la lumina zilei la mijlocul secolului XIX, mulțumită lui Petrus Beckx, șeful ordinului iezuit la acea vreme. Mai târziu, manuscrisul a fost cumpărat de Wilfrid Voynich.
Voynich susținea ideea că textul era opera lui Roger Bacon, însă, dată fiind profesia sa de negustor de cărți, poate că dorea numai să obțină un preț mai mare pentru manuscris. Oricum ar sta lucrurile, mai există încă alți câțiva suspecți în ceea ce privește autorul textului, inclusiv asociații lui Bacon, John Dee și Edward Kelley, amândoi fiind interesați de subiecte precum botanica, astronomia și ocultismul.
Înainte de datarea cu carbon radioactiv, o teorie răspândită susținea că autorul era însuși Voynich, care ar fi încercat să creeze un fals pe care să-l vândă pentru o avere. La începutul secolului XX, exista o adevărată manie pentru manuscrise medievale care conțineau studii protoștiințifice, spirituale și filosofice.
Detaliu de la pagina 158: Castelul
Această posibilitate a fost respinsă când s-a descoperit că manuscrisul avea, de fapt, o vechime de 600 de ani, însă acest lucru a ridicat și mai multe întrebări. Mulți dintre cei mai renumiți criptografi din lume au încercat să descifreze manuscrisul Voynich – cu prea puțin succes.
Deși s-a dovedit că era imposibil să traduci semnificația textului, s-au făcut unele progrese în ceea ce privește înțelegerea sintaxei și a gramaticii folosite. Ceea ce face descifrarea și mai dificilă este faptul că textul este complet lipsit de punctuație.
În 2018, Greg Kondrak, un informatician de la Universitatea din Alberta, Canada, a afirmatcă a reușit să descifreze acest „Sfânt Graal al criptografiei” folosind un algoritm de inteligență artificială, însă a fost repede contrazis.
Astăzi, manuscrisul Voynich rămâne la fel de misterios ca în ziua în care a ajuns în mâinile unui împărat care se pare că a plătit pentru el suma consistentă de 600 de ducați (echivalentul a 900.000 de euro astăzi).
Rămâne de văzut dacă va fi descifrat vreodată, luând în considerare faptul că criptografii – atât amatori, cât și profesioniști – își dedică în continuare viața studierii misteriorsului text.
surse:incredibilia.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu