Expediție spre lumea cealaltă? Cei 400 pe care i-a înghițit oceanul

Două corăbii au dispărut fără urmă, cu peste 400 de oameni la bord, și nu au fost găsite niciodată. Plecate în misiune de explorare înspre Oceanul Pacific, într-o expediție ce trebuia să dureze patru ani, cele două corăbii au fost văzute ultima oară pe când navigau în nord-estul Australiei.

Pe 1 august 1785, la ivirea zorilor, La Boussole şi L’Astrolabe, conduse de amiralul Jean-François de Galaup, conte de LaPérouse, plecau într-o călătorie în jurul lumii. Părăseau portul francez Brest pentru a traversa Oceanul Atlantic şi mai apoi Marea Mare a Sudului, numele sub care era cunoscut la acea vreme Oceanul Pacific.

Deşi descoperit cu aproape 300 de ani mai devreme de spaniolul Balboa, Pacificul era abia acum explorat şi cartografiat intens. Expediţia lui La Pérouse era menită să asigure Franţei o poziţie alături de Anglia, care domina navigația pe mări la vremea respectivă.

Napoleon Bonaparte, refuzat la selecția pentru echipă

Chiar înainte de a împlini 44 de ani, La Pérouse a părăsit Brestul. Se afla deja la apogeul unei cariere care debutase în 1756 cu înrolarea sa ca aspirant de marină la vârsta de 15 ani, în momentul declanşării Războiului de Şapte Ani dintre Franţa şi Anglia.

În 1783, deja veteran, se retrăsese pe domeniile familiei din sudul Franţei — ca apoi să fie solicitat să conducă expediţia ce urma să descopere „toate teritoriile care scăpaseră vigilenţei căpitanului Cook“. Expediţia a fost pregătită îndelung.

La bordul celor două fregate de câte 500 de tone —La Boussole („Busola“) şi L’Astrolabe („Astrolabul“, un instrument pentru măsurarea distanţei dintre aştri şi a înălţimii lor deasupra orizontului) — au fost stivuite provizii pentru o călătorie de patru ani și au fost dotate cu cele mai bune hărți și echipamente ale vremii.

Printre darurile şi obiectele destinate trocului cu băştinaşii se numărau 600 de oglinzi, 2 600 de piepteni, 6 tone de mărgele de sticlă şi 50.000 de ace de cusut. Se dădea o adevărată competiţie pentru cele vreo 400 de posturi de pe cele două vase.

Printre candidaţi se număra şi un sublocotenent de la Academia Militară din Paris, în vârstă de 16 ani: un corsican cu numele de Napoleon Bonaparte. Deşi figura pe lista preliminară, nu a mai fost selectat şi a rămas în Franţa— fapt cu consecinţe uriaşe pentru istoria ţării sale.

La Perouse și Ludovic al XVI-lea

Momentul plecării a sosit în cele din urmă. În uratele mulţimii şi bubuitul salvelor de tun, La Boussole şi L’Astrolabe au ridicat ancora din Brest în zorii acelei zile de august. Călătoria spre necunoscut începuse.

Tragedie în Alaska

La 25 ianuarie 1786 — după mai multe popasuri în diferite insule de pe întinsul Oceanului Atlantic — cele două corăbii au înconjurat Capul Horn şi au pătruns în apele Pacificului. După o escală la Valparaiso, Chile, au ajuns pe Insula Paştelui la 8 aprilie. Următoarea oprire a fost Maui, în insulele Hawaii.

Muntele St. Elias, la extremitatea nordică a peninsulei Alaska, a oferit ocazia ca pentru prima oară să poată fi zărită coasta Americii de Nord. Pe când cartografia linia ţărmului către sud, expediţia franceză a fost lovită de dezastru.

Două bărci de recunoaştere care făceau măsurători la intrarea în golf au fost răsturnate de valuri şi în naufragiu au pierit 21 de oameni. Cu toate acestea, expediția a continuat, corăbiile înaintând spre sud până la Monterey, California.

Din California, expediţia franceză s-a îndreptat spre vest traversând Pacificul şi la 3 ianuarie 1787 a ajuns în colonia portugheză Macao.

După ce şi-a reparat corăbiile şi şi-a refăcut proviziile în Filipine, în aprilie La Pérouse s-a îndreptat spre nord pentru a explora coasta asiatică, trecând pe lângă Taiwan, printre Coreea şi Japonia până în Marea Japoniei şi navigând prin strâmtoarea care separă Japonia de insula Sahalin a Rusiei.

Către sfârşitul celei de-a doua veri de explorări, corăbiile au atins Peninsula Kamceatka. Acolo La Pérouse a lăsat un ofiţer vorbitor de limbă rusă, Lesseps, cu misiunea de a traversa Siberia îndreptându-se spre Europa şi a duce veşti despre realizările expediţiei până la acea dată.

Atacați de băștinași

În septembrie 1787, expediţia se afla din nou în zona de latitudine sudică. Au făcut o escală pentru a se alimenta cu apă proaspătă la Tutuila, astăzi principala insulă a arhipelagului american Samoa.

Înarmaţi doar cu bâte şi pietre, băştinaşii au atacat şalupele şi au ucis 12 oameni, printre care şi pe Fleuriot de Langle, căpitanul de pe L’Astrolabe şi secundul lui La Pérouse. 43 de oameni, jumătate dintre ei răniţi grav, au reuşit să scape înot. Francezii s-au retras în grabă şi s-au îndreptat spre coasta de est a Australiei.

Harta expediției lui La Perouse

La 10 martie cele două corăbii au părăsit Australia, în direcţia nord-est. Nu au mai fost văzute vreodată. „A dispărut fără urmă în imensitatea albastră“, avea să scrie eseistul scoţian Thomas Carlyle despre La Pérouse; „şi doar o umbră misterioasă, îndoliată mai zăboveşte îndelung în gândurile şi inimile tuturor.“

O operaţiune de salvare eşuată

În vara anului 1789 se împlinea mai mult de un an de când nu se mai primise nici o veste despre La Pérouse, dar Franţa avea griji mai importante decât soarta unui explorator dispărut: începuse Revoluția Franceză.

Abia doi ani mai târziu guvernul francez se va decide să ofere o recompensă pentru orice veste primită despre La Pérouse şi să trimită o expediţie de căutare în Pacific.

La 25 septembrie 1791, contraamiralul Joseph Antoine Bruni d’Entrecasteaux pleca din Brest cu două corăbii, însă nici el nu s-a mai întors vreodată acasă, fiind răpus de boală doi ani mai târziu. Nici o altă misiune de salvare nu a mai fost organizată de francezi.

Patru decenii mai târziu: primele indicii

Povestea lui Dillon

În mai 1826, un irlandezul Peter Dillon — care naviga în nordul Pacificului în căutare de negoţ şi aventură — a poposit pe mica insulă Tikopia din arhipelagul Santa Cruz.

Când i-a întrebat pe băştinaşi de unde aveau colierele şi mărgelele de sticlă, i s-au arătat şi alte obiecte, evident de provenienţă europeană: o furculiţă şi o lingură de argint, cuţite, ceşti de ceai, şuruburi de fier şi o teacă de sabie din argint cu iniţialele „J.F.G.P.“.

Toate acestea, a aflat Dillon, fuseseră obţinute în urma unui troc cu băştinaşii din Vanikoro, insulă aflată la două zile distanţă pe mare.

Dillon a ghicit imediat că iniţialele îi aparţineau lui Jean François Galaup de La Pérouse. Dar tentativa lui de a ajunge la Vanikoro nu a avut succes, căci mai întâi corabia nu a putut ridica pânzele din cauza acalmiei, iar apoi a început să ia apă, Dillon fiind astfel nevoit în final să se înapoieze în Java.

La sfârşitul verii reuşise să-şi asigure fonduri pentru a porni în căutarea supravieţuitorilor expediţiei lui La Pérouse, dar i-a mai luat încă un an până să reuşească să ajungă cu adevărat pe Vanikoro.

Un băştinaş i-a relatat cum cu mulţi ani în urmă două corăbii au eşuat pe recifurile insulei în timpul unei furtuni. Una s-a scufundat imediat, majoritatea membrilor echipajului înecându-se sau fiind mâncaţi de rechini. Dar cea de a doua corabie a rămas prinsă în recif, şi din lemnul ei supravieţuitorii au reuşit să-şi construiască o mică ambarcaţiune în care „după multe luni pline“ au plecat.

Doi dintre străini — unul „un şef“, celălalt slujitorul lui — au rămas pe loc, supravieţuind până nu demult. Pe toată insula oamenii lui Dillon au găsit dovezi ale prezenţei franceze, inclusiv un clopot de catarg gravat şi o scândură pe care era încrustată floarea de crin a Franţei.

Mărturia finală

În februarie 1829, Dillon a ajuns la Paris aducând cu sine tristele relicve ale nefericitei expediţii conduse de La Pérouse. Cercetările ulterioare și mărturiile băștinașilor au arătat că, în timpul unei furturni năpraznice, La Boussole, deschisese drumul către un aparent loc de refugiu, dar a sfârşit prin a naufragia pe colţii de coral ascunşi la mică adâncime.

Venit în ajutorul său, L’Astrolabe eşuase şi el. În locul indicat de băștinași, s-au găsit relicve provenind de la cele două corăbii, care au atestat fără îndoială că La Pérouse și cei 400 de oameni ai săi și-au găsit sfârșitul lângă Vanikoro.

Deşi au mai avut loc descoperiri ulterioare pe Vanikoro până prin 1964, nimeni nu va şti vreodată dacă La Pérouse a supravieţuit naufragiului, a rămas la Vanikoro, unde se zvonea că înainte cu trei ani de sosirea lui Dillon în 1826 mai trăiau încă doi francezi, sau a plecat mai departe cu barca improvizată la câteva luni după dezastru.