Un caz care a șocat medicii: Aaron Murray, băiatul care a trăit fără creier

Unul dintre cele mai misterioase lucruri din univers este propriul nostru corp. În fiecare dintre noi se află mistere uimitoare, pe care știința medicală încă nu le înțelege pe deplin.
Atunci când credem că am aflat totul despre corpul uman, apare câte o nouă ciudățenie care creează și mai multă confuzie. Un fenomen bizar, care sfidează tot ceea ce credem că știm despre organismul uman, este legat de oamenii care au venit pe lume fără ceea ce s-ar putea numi „creier”.
Nu numai că au reușit să supraviețuiască, ci au și avut o viață normală. Au trăit ani întregi dând dovadă de conștiință și conștiență și, în unele cazuri, s-au integrat perfect în societate.
Cazul lui Aaron Murray, un băiețel care a supraviețuit fără creier, ne arată cât de puține știm cu adevărat.

O boală rară și un prognostic sumbru

Aaron Murray 01
Aaron, în brațele mamei lui, la scurt timp după naștere
Acesta s-a născut în 2013 în Lanarkshire, Scoția, suferind de o boală gravă, numită holoprozencefalie. Cei ce suferă de această maladie au creierul nedezvoltat sau numai parțial dezvoltat.
Boala este foarte rară. De obicei, copiii care suferă de ea mor înainte de naștere sau, oricum, la câteva minute sau ore după ce au venit pe lume. Același prognostic l-a primit și micuțul Aaron.
Doctorii spuneau că avea puțin de trăit și că boala lui era „incompatibilă cu viața”. Aaron s-a născut doar cu trunchiul cerebral, iar restul creierului îi lipsea în totalitate.
Aaron Murray 002
Așa arăta scanarea craniului micuțului Aaron
„O scanare normală ar trebui să înfățișeze creierul umplând cavitatea craniană până sus. Creierul ar fi reprezentat de zona albă, cu buzunare negre de lichid situate în interiorul și în exteriorul creierului.
Acestea permit circulația vitaminelor și curățarea creierului de toxine. Pe scanarea lui Aaron, trunchiul cerebral se oprește sub cavitatea care este plină de lichid”, a spus un doctor despre starea băiețelului.
Au trecut minute, apoi ore, apoi săptămâni și copilul era încă viu. Doctorii erau surprinși. Copilul respira singur și părea destul de sănătos, ținând cont de faptul că creierul îi lipsea complet.
După opt săptămâni de observație și operații care au redus acumularea lichidului, familiei i s-a permis să-și ia acasă bebelușul.

Un miracol al naturii

Aaron Murray 03
Aaron, alături de mama și fratele său
Încă se credea că va muri curând. Dar Aaron a sfidat acest prognostic.
Nu numai că a supraviețuit, dar a dovedit că era conștient de lumea din jur și de oamenii de lângă el. El a dat dovadă și de alte capacități cognitive, precum gânguritul, zâmbetul.
Mai mult, era capabil să se joace cu fratele lui mai mare, Jack, și se uita la programele lui preferate de la televizor.
Cel mai impresionant a fost faptul că a rostit cuvântul „mama” când avea doi ani, o vârstă care întrecea cu mult așteptările medicilor. Mama sa, Emma Murray, a declarat:
„Mi s-a spus că ar putea trăi trei minute, trei ore sau trei zile. Doctorii mi-au spus că dacă ar fi fost vorba de un alt organ, ar fi putut să facă ceva. Însă nu puteau să-i crească un creier.
Chiar de la început, Aaron a dovedit că era un adevărat luptător. Ieri îi spuneam cuvântul «mama». Eu băteam din palme și el chicotea. S-a uitat la mine și a spus și el «mama».
Repetase cuvântul pe care îl spuneam eu! M-am holbat șocată al el și apoi am izbucnit în lacrimi. A fost un moment foarte emoționant. Nu mi-a venit să cred! A fost cel mai uimitor lucru pe care l-am auzit în viața mea!”, rememorează mama lui Aaron, Emma Murray.
De atunci, s-a relatat faptul că copilul ar fi spus și alte cuvinte. Aaron dădea dovadă de o sofisticare cognitivă uimitoare pentru un copil care ar fi trebuit să fie o „legumă”.

Medicii sunt stupefiați

Aaron Murray 04
Având doar trunchiul cerebral, Aaron trebuia să fie capabil doar de mecanismele de supraviețuire de bază, cum ar fi respirația și menținerea funcționării corespunzătoare a organelor interne.
Însă copilul a dat dovadă de faptul că înțelegea ce se petrece în jurul său. Fiindcă îi lipsea creierul, nu ar fi trebuit să poată chicoti când cineva se afla în apropiere.
De asemenea, nu ar fi trebuit să se poată juca cu ceilalți, să deschidă cadouri și să se uite la televizor. Și, mai ales, nu ar fi trebuit să fie capabil să vorbească.
Chiar și după toți acești ani în care a învins prognosticurile și a supraviețuit fără creier, el nu ar trebui să aibă o funcție mintală mai complexă decât cea a unui nou-născut.
Acest aspect al cazului său continuă să uimească comunitatea medicală. Doctorul Jill Yazz face parte din Asociația pentru Spina Bifidia și Hidrocefalie. Iată ce a spus referitor la situația miraculoasă a lui Aaron:
„Trunchiul cerebral controlează funcțiile de bază, de care avem nevoie pentru a supraviețui. Trunchiul face ca inima să bată, controlează respirația și menține în stare de funcționare organe precum intestinele.”
„Astfel a reușit Aaron să supraviețuiască până acum. Atâta timp cât trunchiul cerebral coordonează aceste funcții, el este capabil să supraviețuiască.”
„Însă ceea ce este remarcabil în legătură cu acest caz este faptul că trunchiul cerebral nu ne controlează gândirea sau conștiința. Așadar, faptul că copilul poate chicoti, zâmbi și că poate spune cuvântul «mama» este fascinant.”
„Nu există nicio explicație pentru acest fapt. Este remarcabil!”, a spus Jill Yazz.
Chiar dacă nu putea să stea în picioare sau să meargă singur, Aaron Murray s-a dovedit a fi un miracol al medicinei moderne. Aaron Murray a murit în luna mai 2017.

Mai sunt și alții ca el

Jaxon Buell
Jaxon Buell este încă unul dintre copiii care au reușit să-i uimească pe medici
Cazul lui Aaron Murray nu este singurul de acest fel. Jaxon Buell, un băiat care s-a născut fără cerebel și o parte mare din craniu, trăiește și este conștient de lumea din jur. Mai mult, el este capabil să rostească și anumite cuvinte.
Mai există și alte cazuri la fel de incredibile, cum ar fi cazul lui Kaliysha Barret. Aceasta s-a născut cu un trunchi cerebral funcțional parțial și fără cortex cerebral. Totuși, a reușit să trăiască până la vârsta de 6 ani.
O altă fată, pe nume Alex Simpson, din Omaha, Nebraska, a trăit mai mult de 10 ani fără creier, dând dovadă de o conștiență remarcabilă și de reacții corespunzătoare la diferiți stimuli.
Un alt caz este cel al unui băiat pe nume Trevor Judge Waltrip, din Shreveport, Louisiana. El s-a născut în 2001 fără creier și a reușit să ajungă la vârsta de 12 ani, când a murit liniștit, în somn.
Deși era orb și nu putea vorbi, Trevor era destul de alert și dădea dovadă de reacții emoționale și de legături afective cu membrii familiei.
Îi recunoștea pe cei pe care îi iubea și interacționa cu ei. Și lista poate continua cu multe alte povești la fel de miraculoase.

Comentarii