7 mari mistere ale lumii care, probabil, nu vor fi elucidate niciodată

Câte mari mistere ale lumii cunoști? Există unele enigme istorice care s-ar putea să nu fie elucidate niciodată. Uneori, taina se păstrează deoarece probele descoperite au fost pierdute sau siturile arheologice au fost distruse.
Alteori, este puțin probabil să descoperim dovezi noi sau probele existente sunt prea puține pentru a-i determina pe savanți să ajungă la un consens. Lipsa răspunsurilor face ca aceste enigme să fie și mai interesante.
În continuare, îți prezentăm șapte mari mistere al lumii, cărora s-ar putea să nu le găsim niciodată explicații satisfăcătoare.

1. Cine a fost Jack Spintecătorul?

mari mistere ale lumii
Foto: Wikimedia
Iată primul exemplu de pe lista noastră cu mari mistere al lumii. În 1888, Jack Spintecătorula ucis cel puțin cinci femei în Londra, mutilându-le apoi cadavrele.
Mai multe scrisori, despre care se bănuia că aparțin criminalului, au fost expediate către poliție. În aceste scrisori, investigatorii erau tachinați de presupusul asasin. (Savanții încă dezbat dacă scrisorile îi aparțineau cu adevărat criminalului).
Numele de Jack Spintecătorul a fost preluat din aceste scrisori. Desigur, Spintecătorul nu a fost niciodată descoperit și, de-a lungul anilor, zeci de oameni au fost considerați candidați probabili.
O carte publicată în urmă cu câțiva ani recentă sugerează că o femeie pe nume Lizzie Williams era Spintecătorul, deși alți experți se îndoiesc de acest lucru. Este foarte posibil ca identitatea adevărată a Spintecătorului să nu fie descoperită niciodată.

2. Mari mistere ale lumii: Unde e mormântul Cleopatrei?

mari mistere ale lumii
„Cleopatra și corpul lui Marc Antoniu”, de Anne Seymour, circa 1800. Foto: WilliamSterling.co.uk
Scriitorii antici susțin că Cleopatra a VII-a și iubitul ei, Marc Antoniu, au fost îngropați împreună după moartea lor din 30 î.e.n. Plutarh (anii 45 – 120) a scris că mormântul se afla lângă templul lui Isis, o zeiță egipteană, și că era un monument „înălțător și frumos”, care conținea comori de aur, argint, smaralde, perle, abanos și fildeș.
Locul mormântului rămâne un mister. În 2010, Zahi Hawass, fostul ministru pentru Antichitățile Egiptului, a făcut săpături lângă Alexandria, pe un sit numit Taposiris Magna, care conține câteva morminte datând din perioada în care Cleopatra a VII-a a condus Egiptul.
S-au făcut multe descoperiri interesante, însă mormântul Cleopatrei nu a fost una dintre ele. Arheologii au atras atenția că, chiar dacă mormântul s-a păstrat până azi, ar fi putut fi jefuit și ar fi putut ajunge de nerecunoscut.

3. Există cu adevărat comoara menționată pe Pergamentul de Cupru?

mari mistere ale lumii
Fragment din Pergamentul de Cupru. Foto: Wikimedia
Această poveste cu comori este și mai veche. În 1952, arheologii au descoperit un pergament de cupru într-o peșteră, alături de celelalte manuscrise de la Marea Moartă.
După cum sugerează și denumirea sa, textul era gravat pe un pergament de cupru. Pergamentul pomenește despre o comoară ascunsă, compusă din cantități vaste de aur și argint – atât de mari, încât unii arheologi cred că este imposibil ca această comoară să existe.
Pergamentul are o vechime de peste 1.900 de ani și datează de pe vremea în care Imperiul Roman controla zona Qumran. La vremea în care a fost scris pergamentul, au avut loc mai multe revolte și unii au emis ipoteza că tezaurul a fost ascuns pentru a nu fi capturat de forțele romane.
Dacă această comoară este reală, unde anume a fost ascunsă, dacă a fost descoperită sau dacă există și în ziua de azi – toate acestea sunt mistere care nu vor fi elucidate, probabil, niciodată.

4. Mari mistere ale lumii: Care a fost soarta Chivotului Legământului?

mari mistere ale lumii
Transportarea Chivotului Legământului. Basorelief din catedrala din Auch, Franța. Foto: Wikimedia
Iată unul dintre acele mari mistere ale lumii legate de poporul iudeu. În 587 î.e.n., o armată babiloniană, sub regele Nabucodonosor al II-lea, a cucerit Ierusalimul, jefuind orașul și distrugând Primul Templu, o clădire în care evreii îl venerau pe Dumnezeu.
Primul Templu conținea Chivotul Legământului sau Chivotul Legii, în care se aflau tăbliile pe care erau scrise cele zece porunci. Dar soarta Chivotului este neclară.
Sursele antice spun fie că Chivotul a fost dus în Babilon, fie că a fost ascuns înainte ca Ierusalimul să fie cucerit. Este posibil și ca Chivotul să fi fost distrus în timpul jefuirii orașului.
În orice caz, locul unde s-ar afla azi este necunoscut. De la dispariția sa, au apărut mai multe legende legate de Chivot.
Una dintre ele spune că Chivotul a ajuns în Etiopia, unde este păstrat până azi. O alta spune că Chivotul a fost ascuns de puterea divină și va apărea doar atunci când va sosi Mesia.

5. Erau reale Grădinile suspendate ale Babilonului?

mari mistere ale lumii
O ilustrație a Grădinilor suspendate din Babilon. Foto: Shutterstock
Scriitorii antici descriu o serie fantastică de grădini construite în orașul antic Babilon, în Irakul de astăzi. Nu se știe când au fost construite, însă autorii din vechime au fost atât de impresionați de ele, încât le-au numit „o minune a lumii”.
În jurul anului 250 î.e.n., Filon din Bizanț a scris că grădinile suspendate erau „grădini cultivate la mare înălțime deasupra pământului și rădăcinile copacilor erau înfipte în terasele de la înălțime, nu în pământ.”
Până acum, arheologii care au excavat Babilonul nu au reușit să găsească rămășițele unei grădini care să se potrivească cu descrierile. Astfel a apărut întrebarea: existau cu adevărat aceste grădini suspendate?
În 2013, Stephanie Dalley, cercetător la Oxford, a propus teoria că grădinile erau de fapt situate în orașul asirian Ninive. În ultimele două decenii, Babilon și Ninive au suferit pagube de pe urma războiului și a jafurilor și pare puțin probabil că misterul grădinilor suspendate va fi elucidat vreodată.

6. Mari mistere ale lumii: A existat Atlantida?

Acesta este unul dintre acele mari mistere ale lumii care au dat naștere multor teorii. În secolul IV î.e.n., filosoful grec Platon amintea povestea orașului Atlantida, care ar fi existat în Oceanul Atlantic și ar fi cucerit mare parte din Europa și Africa în vremuri preistorice.
Conform textului, atenienii preistorici se războiesc cu Atlantida, iar conflictul ia sfârșit atunci când Atlantida dispare sub valuri. Aproape niciun savant nu crede că această poveste este literalmente adevărată.
mari mistere ale lumii
Harta Atlantidei (situată în mijlocul Atlanticului), întocmită de Athanasius Kircher în 1669. Harta este orientată cu nordul în partea de jos. Foto: Wikimedia
Însă unii au speculat că legenda ar fi putut fi inspirată, în parte, de evenimente reale din istoria grecilor. O posibilitate este că civilizația minoică (după cum se numește acum), care a înflorit pe insula Creta până în jurul anului 1.400 î.e.n., ar fi putut inspira povestea Atlantidei.
Deși Creta se află în Mediterană și nu în Atlantic, așezările minoice au suferit pagube semnificative în timpul erupției vulcanului Thera, situat în Grecia. În plus, arheologii au descoperit că minoicii au fost până la urmă supuși de un grup numit micenieni, care își aveau baza în Grecia continentală.
Este puțin probabil că această dezbatere va fi vreodată pe deplin lămurită.

7. Mari mistere ale lumii: Cum era Isus cu adevărat?

Iată și ultima intrare de pe lista noastră cu mari mistere ale lumii. Cele mai timpurii evanghelii datează din secolul II, la aproape 100 de ani după moartea lui Isus (deși recent s-a anunțat că a fost descoperit fragment care ar putea data din secolul I).
Lipsa textelor legate de Isus care să dateze din secolul I a ridicat câteva întrebări pentru cercetăto
rii Bibliei. Când au fost scrise evangheliile? Câte dintre aceste povești sunt adevărate? Dacă Isus a existat cu adevărat, cum era El?
mari mistere ale lumii
Isus Pantocrator (detaliu de pe mozaicul din Hagia Sofia, Istanbul). Foto: Wikimedia
Investigațiile arheologice din Nazaret, presupusul oraș de origine al lui Isus, ne arată mai multe despre mediul în care ar fi crescut.
Mai recent, arheologii au descoperit o casă din primul secol, care, la sute de ani după vremea lui Isus, era venerată drept „casa Mântuitorului”, dar nu se știe cu siguranță dacă era într-adevăr casa lui Isus.
Deși cercetările noi vor furniza date suplimentare, savanții cred că este puțin probabil că vor afla vreodată cu siguranță cum era Isus.

Comentarii