Un mister mai puțin cunoscut: Piatra Dighton și contactele precolumbiene

În toamna anului 1680, John Danforth – aflat în posesia unei diplome tocmai obținute de la Colegiul Harvard – a vizitat South Shore din Massachusetts, America de Nord, și a făcut un ocol ca să vadă una dintre curiozitățile epocii: piatra Dighton. Cioplită probabil de amerindieni, piatra documenta – potrivit lui Danforth – povestea sosirii unui vas ostil, ai cărui marinari s-au luptat cu localnicii. Așa începe misterul pietrei Dighton.

În aparență, enigma pietrei Dighton nu poate fi elucidată, chiar dacă a fascinat savanții, arheologii amatori, pe cei care studiază triburile indiene din America de Nord și turiștii timp de sute de ani. Piatra cântărește 40 de tone, are înălțimea de 1.5 metri și lungimea de 3.3 metri.

Proiectantul, pictorul și acuarelistul Seth Eastman este înfățișat așezat pe piatra Dighton. Eastman arată ca un gentleman, cu guler și vestă, în contrast cu împrejurimile sălbatice și cu ciopliturile primitive și criptice. Eastman fusese comisionat ca să ilustreze cartea lui Hanry Rowe Schoolcraft, intitulată „Informații istorice și statistice în ceea ce privește istoria, condițiile și perspectivele triburilor indiene din Statele Unite”

Pe una dintre laturile ei are inscripții cărora li s-au dat peste 25 de interpretări diferite și au generat peste 35 de teorii privitoare la semnificația lor. Piatra s-a aflat în apele râului Taunton timp de peste 300 de ani, fiind parțial scufundată în momentul de maximă expansiune a fluxului apei.

Danforth, care mai târziu avea să devină pastor în Dorchester, a ajutat la popularizarea pietrei datorită descrierii sumare pe care i-a făcut-o și care a fost trimisă Societății Regale din Londra, iar desenele lui Danforth care reprezentau piatra se află astăzi în colecția British Museum.

Prolificul Cotton Mather a atras atenția asupra pietrei într-o predică din 1869, pe care mai târziu a publicat-o cu titlul „Lucrările minunate ale Dumnezeului din ceruri dintr-o predică de Ziua Recunoștinței, ținută pe 19 decembrie 1690: conține reflecții despre lucrurile minunate făcute de Dumnezeu cel mare”.

Mather nu a speculat despre natura inscripției de pe piatră, însă a pomenit scrierea ca aparținând unei alte epoci, adăugând că „nimeni nu știe cum sau când” a fost făcută.

Piatra Dighton cu inscripțiile sale misterioase încă naște controverse

Inscripție de pe piatra Dighton, conform desenelor din 1680 ale lui John Danforth

Citește și Sfera de piatră ce schimbă istoria. A existat o civilizație avansată în Balcani?

Totuși, printre alte teorii ale sale, Mather a susținut că înainte ca nobilii puritani să sosească în Noua Anglie, un grup de exploratori conduși de Satana veniseră din Europa și se stabiliseră în America, unde au murit într-un mod groaznic. Poate că piatra avea legătură cu acest grup de exploratori.

În 1767, Ezra Stiles, președinte al Universității Yale, a declarat că inscripțiile de pe piatră erau feniciene. El a emis teoria că fenicienii – cunoscuți în principal pentru negoțul maritim din Mediterană – reușiseră să ajungă în America de Nord și ciopliseră inscripția ca un fel de carte de vizită.

Ideea a prins și în Europa, unde desenele lui Danforth erau studiate din nou de istoricii britanici și francezi. Alții au tras concluzia că inscripția aparținea armenilor, care ajunseseră în America prin Siberia.

Iar o altă tabără, care încerca să facă legătura între originile triburilor indiene și Asia, a propus teoria conform căreia inscripția aparținea unor exploratori din Japonia, China sau alte părți din Asia.

Piatra Dighton și patru interpretări ale semnelor: amerindiană, feniciană, vikingă și portugheză

Mai târziu, în 1789 – în timp ce făcea un tur prin Noua Anglie – George Washington a emis opinia că inscripția de pe piatra Dighton era opera nativilor amerindieni. Inscripția era similară, a spus Washington, cu niște desene ale amerindienilor pe care le văzuse în Virginia. Astfel, Washington susținea teoria lui Danforth.

În 1837, controversa a renăscut atunci când scriitorul danez Charles Christian Rafn a publicat „Antiquities Americanae”, care conținea peste 40 de pagini de analiză despre piatra Dighton. Rafn trăgea concluzia că inscripțiile erau nordice, și descifra următoarea inscripție:

„Thorfinn și cei 151 de tovarăși ai săi au luat în stăpânire acest pământ.”

Aproape nimeni altcineva nu descifrase inscripția astfel, în ciuda orelor nenumărate de studiu. În 1912, Edmund Burke Delabarre a venit cu o teorie nouă, susținând că piatra era dovada că portughezii descoperiseră America.

Savantul de la Universitatea Brown și-a petrecut multe veri studiind piatra și încercând să descifreze scrierea inscripționată pe ea. A tras concluzia că inscripția îi aparținea exploratorului portughez Miguel Corte-Real, care plecase din Portugalia în 1602 într-o călătorie de explorare și a dispărut pur și simplu.

Delabarre susținea că inscripția de pe piatră era următoarea:

„Eu, Miguel Cortereal, 1511. În acest loc, prin voia lui Dumnezeu, am devenit un șef al indienilor.”

În 1963, un grup de conservaționiști a luat piatra din matca râului și a depus-o într-un muzeu dedicat acesteia, în Berkley, Massacusetts, de unde piatra Dighton continuă să dea naștere la controverse.

În 2002, un savant a emis teoria conform căreia inscripțiile erau chinezești și erau o dovadă a faptului că chinezii descoperiseră America – o teorie la fel de controversată ca restul teoriilor legate de piatra Dighton.