În secolul XII, în liniștitul sătuc englezesc Woolpit s-a întâmplat ceva foarte ciudat. În jurul localității fuseseră montate capcane pentru animale, în încercarea de a ține departe sălbăticiunile din pădure.
Dar, într-o zi, în loc de lupi, în gropile-capcană s-a nimerit un alt tip de pradă: doi copii abandonați, cu pielea la fel de verde ca frunzele.
Era vremea recoltei pentru sătenii din Woolpit. Localitatea era situată într-una dintre regiunile agricole mai populate ale Angliei.
Locuitorii țineau la rădăcinile lor pastorale și la dragostea pentru folclor. Când au dat peste copii – un băiat și o fată – sătenii își vedeau de treburile lor zilnice.
Micuții vorbeau într-o limbă ciudată și purtau un fel de haine pe care nimeni nu-l mai întâlnise. Câțiva oameni au scos copiii verzi din groapă, iar alții le-au adus ceva de mâncare.
Mâncau doar fasole crudă
Copiii au refuzat orice mâncare, în afară de boabe de fasole crude. Richard de Caine, un proprietar de pământ, i-a luat pe cei doi și, în curând, i-a botezat.
Totuși, băiatul se adapta cu greu. La scurt timp după sosirea în Woolpit, s-a îmbolnăvit și a murit. În schimb, fetița a supraviețuit și a început să învețe limba engleză.
Când vocabularul ei a devenit suficient de dezvoltat, le-a spus sătenilor povestea ei: fetița și fratele ei ajunseseră acolo din Ținutul Saint Martin. Era un ținut mereu învăluit de crepuscul, înconjurat de un râu învolburat.
În Ținutul Saint Martin, toată lumea era verde. Privind peste râu, locuitorii ținutului puteau vedea un alt tărâm, mult mai luminos decât al lor.
Fata nu a putut explica felul în care ea și fratele său ajunseseră de cealaltă parte a râului. A susținut că se îngrijea de vitele tatălui lor atunci când ea și băiatul au descoperit o peșteră. Au intrat în grotă prin deschizătura îngustă, târându-se în întuneric.
Au venit pe un val de lumină
Deodată, a venit un val de lumină, mai strălucitor decât orice a văzut vreodată. În acel moment, copiii verzi au căzut cu capul înainte în groapa săpată pentru animale.
Fata a rămas în Woolpit, unde a lucrat ca servitoare în casa lui Richard de Caine. În cele din urmă, s-a botezat cu numele de Agnes și s-a măritat cu un oficial regal, Richard Barre, originar dintr-un oraș aflat la 64 de kilometri depărtare de Woolpit.
Povestea copiilor verzi a fost pentru prima dată consemnată oficial de doi cronicari medievali englezi, Ralph din Coggeshall și William din Newburgh. Darea de seamă a lui William a fost publicată în Historia Rerum Anglicarum, unde scriitorul spune că a consultat „surse de încredere”.
Consemnarea lui Ralph a fost publicată ceva mai târziu, în cartea sa, Chronicum Anglicanum. Ralph îl citează ca sursă pe Richard de Caine. Cele două relatări diferă întrucâtva și niciuna nu oferă vreo explicație reală.
Cercetătorii moderni au propus numeroase teorii cu privire la copiii verzi din Woolpit. Prima spune că era vorba despre o piesă folclorică englezească referitoare la locuitorii unui „alt tărâm”, cum ar fi zânele sau duhurile.
Folclorul britanic, copiii verzi din Woolpit și ființele „de dincolo”
Nu ar fi singura poveste de pe insulele britanice care descrie ființe ciudate intrând pe tărâmul oamenilor printr-un portal dintr-o pădure. O altă teorie spune că povestea plină de fantezie este o versiune exagerată a unui eveniment real, care a implicat copii pierduți sau răpiți.
O explicație și mai obscură face referire la extratereștri. Astronomul scoțian Duncan Lunan a emis teoria potrivit căreia copiii veneau de pe o planetă îndepărtată.
Cât despre nuanța lor de verde, aceasta se datora plantelor care alcătuiau întreaga dietă a copiilor. Lunan a susținut chiar și că poate să dea de urma descendenților copiilor verzi.
Bineînțeles, nu vom ști niciodată dacă copiii verzi veneau de pe un „alt tărâm”, de pe o altă planetă sau de la capătul imaginației sătenilor din Woolpit. În schimb, este cert că, indiferent de epocă, oamenii vor avea mereu o atracție magnetică față de poveștile stranii și misterioase, pe care le vor transmite mai departe, din generație în generație.
Povestea copiilor verzi din Woolpit i-a impresionat atât de puternic pe britanici, încât există și astăzi în folclorul insular mai multe cântece și jocuri care fac referile la straniile întâmplări petrecute cu opt secole în urmă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu