Dispăruți în iadul de verdeață

Ferm convins de existenţa unui oraş dispărut de milenii în jungla braziliană, în 1925, un colonel britanic a pornit la drum pentru a descoperi originile civilizaţiei sud-americane.

În portugheză, Mato Grosso înseamnă „pădure deasă“, un nume adecvat pentru izolatul stat brazilian. Până în a doua jumătate a secolului XX, puţini albi încercaseră să investigheze acest teren, iar indienii erau singurii locuitori ai pă­durilor tropicale aproape de nepătruns.

Fawcett, în una dintre expedițiile sale

In această sălbăticie caldă şi umedă, plină de specii de animale încă necunoscute zoologilor şi locuită de triburi băştinaşe a căror existenţă nu fusese nici măcar bănuită, au îndrăznit să pătrundă în aprilie 1925 trei exploratori. În căutarea unui fantomatic oraş dispă­rut, cunoscut lor numai sub enigmaticul nume de cod „Z“, aceştia au avut de înfruntat şerpi veninoşi, peşti carnivori, nori de insecte agresive şi periculoase şi o primire incertă din partea băştinaşilor.

La cinci săptămâni după ce au părăsit capitala Cuiaba, condu­cătorul expediţiei i-a scris soţiei sale aflate în Anglia din aşa-numita Tabără a Ca­lului Mort (unde îi murise propriul animal într-o ex­pediţie anterioară): „Sperăm să putem străbate această regiune în câteva zile… Nu trebuie să te temi.“ Acesta a fost ultimul mesaj primit de la exploratorul junglei.

Legende, legende

Colonelul Percy Harrison Fawcett a fost obsedat timp de aproape două decenii de rezolvarea mistere­lor din jungla braziliană. Între anii 1906 și 1909, fuse­se trimis de guvernul bolivian să exploreze graniţa cu Brazilia, şi de atunci revenise de mai multe ori în acea sălbăticie.

Conchistadorii spanioli ai Americii de Sud nu au gă­sit niciodată legendarul El Dorado sau ţinutul femeilor războinice cunoscute sub numele de amazoane, deşi povestirile despre acestea continuau să circule. Dar în 1911 au sosit veşti surprinzătoare despre descoperirea oraşului dispărut al incaşilor, Machu Pichu, cuibărit în Anzii Peru-ului.

Percy Harrison Fawcett, la biroul său de lucru

În ulterioarele sale căutări şi expediţii, băştinaşii continuau să-i vorbească lui Fawcett despre existenţa altor oraşe dispărute. Auzise, spre exemplu, că în Chile exista un oraş al regilor încă locuit, ale cărui străzi erau pavate cu argint, iar clădirile acoperite cu aur. Se spunea că locuitorii se bucurau de o viaţă binecuvântată sub conducerea unui monarh luminat. O calitate magică făcuse oraşul invizibil aventurieri­lor nedoriţi. În Rio de Janeiro, Faw­cett a găsit o relatare din 1753 a unei de mult uitate descoperiri a ruinelor unui monumental oraş de pia­tră; nu exista nici o dovadă că acesta ar mai fi fost vizitat vreodată de atunci.

Orașul construit de supraviețuitorii Atlantidei?

Fawcett i-a cerut unui psihometrist, care pretindea că poate ghici originea unui obiect prin simpla cântărire în palmă, să evalueze o statuetă înaltă de 25 de centimetri, sculptată în bazalt negru. I s-a spus că, fără îndoială, aceasta provenea de pe continentul dispărut al Atlantidei, de unde fusese luată de locui­torii care, fugind din faţa dezastrului, s-au refugiat şi au construit un mare oraş în sălbăticia braziliană. Cum numele acestuia nu era cunoscut, Fawcett l-a poreclit, convenţional, „Z“. O civilizaţie mai veche decât cea a Egiptului aştepta să fie descoperită.

Pe când se pregătea pentru o altă expediţie în 1924, Fawcett scria: „Nu mă îndoiesc nici o clipă de existenţa oraşelor vechi. Între lumea exterioară şi se­cretele Antichităţii sud-americane a coborât un văl.“ Cel care avea să pătrundă dincolo de acest văl urma să îmbogăţească enorm cunoştinţele despre trecut. La vârsta de 57 de ani, Fawcett ştia că aceasta va fi ultima lui şansă de a deveni acea persoană.

Harta expedițiilor lui Percy Harrison Fawcett

După ce a strâns fonduri de la diferite societăţi şti­inţifice şi şi-a vândut în avans povestea expediţiei şi a aşteptatelor descoperiri la North American Newspaper Alliance, la începutul anului 1925 Fawcett era gata de plecare în marea aventură. Urma să fie însoţit de fiul său Jack, în vârstă de 21 de ani, şi de un tânăr prieten, Raleigh Rimell. Probabil că întoarcerea avea să aibă loc de-abia la sfârşitul anului următor.

Dar, în cazul în care nu reuşeau să revină din „iadul de ver­deaţă“ al Braziliei, nici un echipaj de salvare nu avea să fie trimis în căutarea lor. Dacă Fawcett, cu întreaga sa experienţă, nu reuşea să supravieţuiască, atunci şansele altora erau şi mai reduse. Din acest motiv, a refuzat să schiţeze un traseu precis al expediţiei sale.

Indicii amăgitoare

În 1927, fiul cel mai tânăr al lui Fawcett, Brian, a în­tâlnit un călător francez la Lima, capitala Peru-ului. Traversând continentul cu maşina, francezul dăduse pe o şosea peste un bătrân bol­nav şi aparent confuz. Acesta spusese că purta nu­mele de Fawcett. Cum nu auzise de exploratorul dis­părut, francezul nu insistase ca străinul să i se alăture.

Brian nu reuşise să strângă fondurile necesare pentru organizarea unei echipe de salvare. De-abia la sfârşitul anului următor, North American Newspaper Alliance a trimis un grup, sub conducerea lui George Dyott, să investigheze dispariţia lui Fawcett. Un şef de trib local i-a spus lui Dyott că zărise un bătrân alb, însoţit de alţi doi bărbaţi mai tineri, amândoi şchiopi. Se îndreptau spre est, către Atlantic. După cinci zile, timp în care s-a putut observa fumul ridicânu-se din tabăra lor, nu a mai fost zărită nici o urnă a prezenţei acestora. Dyott s-a întors acasă convins că Fawcett şi cei doi tineri fu­seseră omorâţi de indieni, deşi familia colonelului re­fuza să accepte această variantă.

Patru ani mai târziu, un vânător elveţian s-a întors din Mato Grosso povestind că Fawcett era ţinut prizonier de către indieni. Brian a aflat ulterior că un băiat metis pretindea că este fiul fratelui său, Jack. Toate aceste indicii, inclusiv apari­ţia unor oase care i-ar fi aparţinut lui Fawcett, s-au dovedit a fi piste false. Brian a ajuns la concluzia tristă că soarta tatălui său va rămâne o enigmă; iar misterul oraşului „Z“, pentru totdeauna neelucidat.

Colonelul Fawcett îi mărturisise lui Brian: „Fie că pătrundem în sălbăticie şi reuşim să ne întoarcem, fie că ne lăsăm oasele să putrezească acolo, un lucru este sigur. Răspunsul la enigma Antichităţii sud-americane, şi poate a întregii lumi preistorice, va pu­tea fi găsit când aceste oraşe vor fi localizate şi deschise cercetărilor ştiinţifice. Eu ştiu că ele există…“

Sursa: Reader’s Digest